Am fugit din România pentru ca nu mai suportam sărăcia, îmi ajunsese la os. Era un februarie călduros cu +20 grade când prietenul meu de suflet m-a condus către aeroportul pe care de 15 ani îl urăsc și iubesc în aceeași măsură.

Pe drum am oprit la ultimul mec înainte de intrarea pe Otopeni, am cumpărat un suc, o cafea și ne-am așezat sa ne luam rămas bun trăgând însetați fiecare din țigara lui. Amândoi știam ca nu am sa ma reîntorc curând, amândoi credeam ca știm cât de greu este drumul pe care pornesc, dar ambii spuneam într-una „Si aici cât dracului sa te mai chinui? Pleacă!”.

Unii dintre noi suntem mai puțin norocoși și știm cum este sa îți înghețe picioarele în espadrile pe timpul iernii, sau cum este sa lipești de la an la an singura pereche de ghete pe care o deții. În ultimii ani ai liceului a fost groaznic de frig, geaca mea, și aia primita de pomana de te miri pe unde, era subțire precum foaia de ceapa și puneam pe sub ea vreo 3-4-5 pulovere date de vreo vecina sau prietena.

Țin minte un Ionuț din clasa B, un pitic de om, un derbedeu, golanul scolii, ma urmarea și tachina mereu pt garderoba mea saracacioasa și aproape inexistenta. Striga după mine ca sunt un nimeni, un rahat al societății (era un prost din cale afara, habar nu avea ce înseamnă societate, sunt ferm convinsa ca e un asistat social în ziua de astăzi) și ca să îmi întărească ideea asta a turnat pe hainele mele niște fiole (cumpărate dintr-un magazin cu zeci de tâmpenii ‘funny’…) al căror conținut mirosea a fecale umane.

Am vrut sa mor în ziua aceea, nu pentru ca Ionutul ala a făcut asta, ci pentru ca a trebuit sa arunc hainele, mirosul nu ieșea din ele oricât m-aș fi chinuit sa le spăl. Mi-a fost teribil de frig de multe ori în iarna aia… Mi-a fost și foame, dar mereu se găsea cineva care sa ma invite la masa când era cel mai greu.

Mi-a plăcut mereu sa citesc, deși nu pare… Cărți am furat vreo 3 la viața mea, le am și astăzi cu mine și le recitesc oricând ma apuca oful. Am avut noroc de oameni cu inima mare în viata mea care m-au salvat fără ca ei sa știe. Am în continuare în viata mea oameni care ma salvează zilnic din nebunia mea, iar distanta de mii de km dintre noi este egala cu 0.


Astăzi nu îmi mai este frig și nici foame, astăzi îmi este doar dor de clipele în care puțin însemna foarte mult.

2 gânduri despre “Mno… Start!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s