Din prima căsnicie am ieșit cu scandal ținându-ne de mana. Ne-am dus la avocat mana în mana, ne-am certat acolo foarte elegant in stilul scandinav, am plecat către casa tot ținându-ne de mana.

O luna mai târziu ma arunca în stradă în seara de Crăciun, avea dpdv legal tot dreptul sa o facă. Eu aveam apartamentul meu, doar ca era în renovări și picasem de comun acord sa petrecem ultimul Crăciun împreună doar noi doi. Nu am spus nimănui ca divorțez, am dus bătălia asta singura și cu cât ascundeam mai mult de familie și prieteni, cu atât ma simțeam mai puternica. Nu înțeleg nici acum de ce… Probabil îmi era rușine de eșec, eu, tocmai eu am ajuns parte din statistica!


Omul rănit în dragoste face tâmpenii multe, așa a făcut și fostul soț când în seara de 25 decembrie mi-a spus ca am 15 min la dispoziție sa ies din casa lui. Am crezut ca glumește, puneam vorbele lui pe seama paharelor de cognac in compania cărora isi petrecuse ultimile ore. Nope, nu glumea!
Aveam la dispoziție 15 minute și un sac negru de plastic în care trebuia sa adun ce era mai important.

Iernile norvegiene sunt grele, sunt lungi și uneori extrem de friguroase. În tot socul acela am reușit sa adun doar tricouri, haine de vară (wtf kinda!), câteva cărți și animalul meu de pluș cu care plecasem din Ro. N-am insistat sa îl conving sa se răzgândească, eu cerusem divorțul, avea tot dreptul sa fie furios, avea tot dreptul dpdv legal sa imi ceara sa plec.

Am plecat pe – 20 grade îmbrăcată într-o geaca de piele și niște jeansi subțiri, eu cu sacul meu în spinare, cu cheile de la apartament. Am ajuns în noua casa și am realizat ca apartamentul este gol, știam ca e gol, dar uitasem în șocul ala.


Au urmat cateva nopți dormite pe podea (mobila era comandata, dar nu lucreaza nici pulea in perioada aia), multe pachete cu țigări, sticle cu suc și pungi cu chipsuri. Tara asta este paralizata i perioada 23-27 decembrie, benzinăriile sunt deschise și cam atât. O dădeam din ras în plâns isteric, din „lasă că te descurci” în „ce dracului ai făcut, fa, idioato?” și trebuia sa vorbesc la tlf cu ai mei ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.


Au urmat exact doi ani plini de furie din partea lui, furie manifestata în scris, furie care însemna acceptare, doliu, remușcări, toate trăirile normale venite la pachet cu divorțul.
Ș-apoi a urmat telefonul ala magic „Vrei sa bem o bere și sa povestim? Nu ma deranjează dacă vii însoțită”.


Au trecut 10 ani de la divorț, 8 de la prima ieșire la povesti și doar câteva luni de la ultima vizita pe care i-am făcut-o împreună cu familia mea de acum. Merg și ii gătesc mâncărurile românești de care ii este dor, ieșim la povesti vara la terasa sau iernile ne dam aproape de vreun șemineu, ajutam cum putem și când putem dacă ne cere ajutorul, iar reciproca este valabila.


„Iartă-mi furia și nebunia de atunci, n-am nicio scuza.”…Și am iertat.
Din borcanele mele cu zacusca întotdeauna ajunge unul și la el, iar actualul meu soț nu este decât un inger de om care a construit o amiciție frumoasa cu o parte importanta a trecutului meu.


Va doresc sincer sa nu ajungeți niciodată la despărțiri, dar dacă se întâmplă, va doresc sa aibă finalul pe care l-a avut povestea mea după divorț.

3 gânduri despre “Cândva am divorțat și eu…

Lasă un răspuns la Cristina Engstrøm Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s