Pe Compozitorilor in sectorul 6 este (sper ca mai este!) un tei imens. Fix la scara 4 a blocului OD15 este cel mai inalt tei pe care l-am văzut vreodata in viata mea. Si cred ca este si cel mai frumos, greu ma poti convinge ca e altfel.
Vezi tu, teiul ala a adapostit sub bolta sa verde multe generații. Acolo se steangeau babele precum bunica-mea cand se decidea urmatoarea adunare de scara, acolo se adunau ai lu’ maica-mea cand era de plecat la vreun bairam, acolo ma strangeam si eu cu golanii. Fix in vazul lumii, mi-a placut atenția de mica. De multe ori o fluieram de sub tei pe Laura de la 9 sa coboare sau tipam pana la blocul de pe strada cealalta dupa Alina si Ingrid.
Fix coltul ala de scara, fix teiul ala a auzit multe povesti și a ascultat cuminte multe secrete. Vara ne imbata gratis cu mirosul lui, se simțea parfumul de la câteva scări distanta.
Ne cățăram pe gardul ala și ne strangeam la barfa, dădeam ocazia babelor senile sa arunce cu ghivece de flori după noi, parintilor sa ne aiba intr-un loc fix de unde sa stie sa ne adune, iar noua ne dadeam voie sa ne construim un grup al nostru cu un loc al lui. La tei…
Azi mi-e dor de tei și de strada Compozitorilor, de cofetăria Mimoza, de buticul de peste drum care ne dadea înghețată Magnum pe caiet si mi-e dor de mamaie.
Sub teiul ala am sarutat un baiat, acolo eram când mama unuia dintre noi a murit, acolo freca menta unchi-miu și ai de generatia lui, acolo i-am tras o caramida in cap lui taica-miu și tot acolo am decis ca plec din România. Din balconul apartamentului pe care l-am cumparat se vede teiul ala, iar daca ajung in Romania și dorm acasa, dorm in camera cu vedere la tei.
Acum am in grădiniță un tei mare, dar nu a mirosit niciodata a teiul de pe Compozitorilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s