Tu esti acasa? Ai ajuns acasa?

Atat de mult am alergat in viața dupa diferite teluri incat n-am avut timp sa gandesc niciodată o destinație.

Stiam din start ca vreau sa îmi depășesc condiția, eram manata de dorința de a demonstra ca sunt orice altceva decat am fost programata sa cred ca sunt, forțată si învățată sa cred ca nu voi fi.


Handicapul unui start greu mi-a cerut din start sa muncesc de X ori mai mult față de alții, sa rad mai tare, sa vorbesc mai tare, sa fiu mai neliniștita, parca și cand plangeam o faceam cu mai multa pasiune.

Mi s-a parut ca mereu totul era peste ce vedeam in jur, drumul meu era mai anevoios și plin de aventura. M-am întrebat foarte des unde as fi fost, cine as fi fost sau cum ar fi aratat viata mea daca porneam pe drumul vieții de la aceeași linie de start cu restul.

Era atat de blurata imaginea finalului, telului, incat nu am realizat decat ieri, într-un moment de AHA!!! ca eu am ajuns la destinație, eu am ajuns acasa. Asta am cautat fara sa știu, siguranța unui cămin. Am cautat atata amar de ani fix ce nu am avut nicidata, o baza sigura careia sa ii spun casa si unde sa pot simți ca eu sunt suficienta.

Un loc unde nu trebuie sa muncesc de X ori mai tare, unde sticlele de vin turnate in cap nu isi mai au rostul, unde flirturile cuceritoare nu mai au efectul de acceptare/demonstrare, unde eu nici chiar mie nu mai trebuie sa imi demonstrez ceva.

Nimic, absolut nimic nu mai trebuie sa imi demonstrez. Am reusit, impotriva tuturor traumelor, impotriva scheletelor din dulap, impotriva multor esee de psihologie despre efectele traumelor, am reușit sa ma reinventez și sa ma construiesc pana la forma in care ma simt acasa.


Imi place din ce in ce mai mult Cristina asta, mi se pare atat de mișto, parca mi-e si teama sa nu dispară! Cristina asta se bucura de oamenii de langa ea și le arata fix cum este, iar oamenii nu fug de ea. Ce ciudat imi pare, credeam ca o sa raman singura cand zidul va cădea, credeam ca nu ramane decât rujul de mine…


Am cei mai mișto oameni lângă mine și dupa atata drum lung, am ajuns acasa. Oamenii sunt casa mea… Tu ai ajuns acasa?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s