De cand ma stiu am fost pe picior de plecare si nu m-am atasat sufleteste decat de o singura locuinta.

Era ceva magic in legatura cu apartamentul bunicii din Dr. Taberei, acolo oricât de rau era, era bine (am facut pe dracu in patru si am cumparat apartamentul ala, acum e al meu și e plin doar de amintiri frumoase).

Pana in adolescentă schimbasem cu ai mei vreo 6 adrese, nici nu stiam sigur ce sa raspund la intrebarea „din ce zona esti?”. La 17ani m-am mutat prima oara de la mama.
Gasisem la cateva stații de autobuz o gazda cumsecade, o fata bătrână care era obsedata de telenovele si dupa-amiezile cu asta si le ocupa, mangaia pisicul in timp ce se uita la Marimar si alte cacaturi siropoase. Aveam job si puteam sa ma intretin, simteam ca e momentul sa ma rup de ai mei si sa vad unde ma duce destinul.

Chiuleam des de la scoala ca sa pot ajunge la job, umflam mereu prețurile produselor ca sa-mi asigur chiria, salariul il cheltuiam pe țigări, iesiri la terasa, cinema, mancare ieftina si proasta (…nu e de mirare ca ajunsesem cat casa poporului). De la fata batrana am plecat cu scandal, nu ii convenea venitul meu acasa in miez de noapte, lucram pana la ora 23 si o deranja ba cheia in usa, ba ca faceam duș, ba ca zdranganeam vreo oala cand incalzeam ciorba, dreaq stie!

Din Dr. Taberei m-am mutat in Militari, tot in gazda, dar la o familie tanara cu copil mic. Acolo a fost mișto! Acolo am invatat sa leg sarmalele cu sfoara ca sa nu se desfaca, acolo cunoscusem ce insemna Absolut cu suc de mere, prima mahmureala tot acolo am tras-o, chiar era misto cu tipii astia tineri.
Ma enerva ca eram f des rugata sa fiu bona lor, daca ma si plateau era ok, dar nu ma plateau. S-au mutat la tara, a trebuit sa plec in alta parte.

La ai mei am revenit forțată de împrejurări, cineva trebuia sa fie șef de trib si ramasesem singura capabila. Am stat in Dr. Taberei vreo patru ani ca pe ace, stiam ca trebuie sa plec, dar nu stiam unde.

Nu eram buna de facut purici intr-un loc si nici acum nu sunt. In cinspe’ ani de viata scandinava am schimbat șase locuințe, acum sunt in a șaptea si n-am patru ani de cand m-am mutat aici. Ghici cine se uita des pe anunțuri cu vanzari de case? Moi!

Casa mea sunt oamenii, casa mea sunt locuri dragi. Casa mea nu are metri patrati, casa mea are urechi de auzit, vorbe bune pentru suflet bubos si pumni de tras in cap cand o iau pe aratura, casa mea e chitait de copil si mofturi suportate, casa mea sunt stoluri de fluturi, casa mea e in continua mișcare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s