Intr-o alta viata si într-o altă duminica dimineața m-aș fi îmbrăcat rapid și as fi luat-o încet printre blocuri către piața Moghioros.

As fi mers pe lângă posta mare sau as fi ales drumul pe langa parc, as fi trecut atent strada și as fi intrat în piața.
Bunica-mea ar fi fost cu mine și am fi mers încet, soldul operat nu ii permitea sa meargă repede. Ar fi injurat fiecare câine vagabond care ar fi latrat-o, apoi la intoarcere l-am fi cautaut sa ii arunce boabe de „zece lei” cumparate pentru „amărâți”. N-am înțeles-o niciodata, cu atata foc ii dadea dracului, dar le cumpăra mereu boabe de zece lei.
Ne-am fi continuat drumul și ne-am fi oprit la fiecare taraba, am fi admirat fiecare produs, l-am fi analizat, i-am fi găsit defecte, am fi schimbat câteva cuvinte cu negustorul, apoi am fi mers mai departe.

N-am fi ratat partea din spatele pietii, acolo se vând tot felul de chestii, de la mușama la fiare vechi, de la rubi rose la haine second hand.
Acolo cautam comori, nu cumparam nicidata, dar cautam mereu ceva.

Clar am fi oprit pe la pescărie, am fi tras bine în piept aerul ala de captura serioasa, mi-ar fi povestit de tipurile de pește, cu siguranță mi-ar fi spus ce nume în popor are guvidul și am fi ras pe sestache.
Drumul mai departe ne-ar fi dus în piața cu brânzeturi, acolo stăteam mult, acolo analizam texturi, mirosuri, culori, acolo aflam eu cum făcea și ea brânză când o țineau puterile.
După secția cu brânzeturi intri în partea pieței cu flori, ne cam uita bunutul Dumnezeu p-acolo. Nu atingem nimic, dar le mirosea pe toate, le admiram, apoi ne-am fi întors în piață de legume și am fi început procesul tocmirii.

Pleca bunica-mea la piață cu un rahat de bani și venea cu sacosile pline de ne cocosau pe amândouă, niciodată n-am știut cum reușește din căcat sa facă bici, iar biciul sa și trosneasca.
La finalul cumparaturilor opream mereu și cumpărăm cinci mici, trei manca ea, doi mâncăm eu. Un tutti frutti la dozator era finalul perfect pentru mine, iar pentru ea era un pahar cu bere.

Plecam către casa mulțumite de captura noastră și plănuiam pe drum cam ce bunătăți ar fi putut sa gătească imediat cum ajungeam, asa încât la ora 13 sa fim toți la masa și sa povestim te miri ce.

Piata e la mii de km, ea nu mai este, iar eu tocmai am comandat online alegând după niște poze mâncarea pentru săptămâna viitoare.

Vreau piețe, vreau suflete vii care își vând marfa, vreau sa nu mai vad hipermarketuri uriașe cu mâncare de plastic, vreau înapoi la natura și simplitate…

Azi mi-e dor de ea si ritualul nostru de duminica. Acolo e nucleul imaginii mele pentru cuvântul familie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s