Mereu am simțit nevoia sa imi cer scuze pentru ca am fost eu. Pentru ca am gandit in felul meu, pentru ca am actionat in felul meu, pentru ca am iubit in felul meu.


Mereu eram pregătită sa imi cer scuze pentru trecutul meu, pentru culoarea tenului, pentru rădăcinile parintilor mei, pentru felul in care vorbeam, pentru greșelile familiei mele.

Mereu am simțit nevoia sa imi cer scuze pentru ca am putut sa trec peste momentele grele, pentru ca am avut puterea sa nu ma las oprita și înfrântă de greutăți, mereu am simțit ca scuzele mele sunt așteptate.

Era vina mea ca rad altfel, ca vorbesc altfel, ca indraznesc sa gândesc altfel, era vina mea ca nu ma rușina vorba X sau lucru Y, era așteptată scuza mea pentru ca nu doream sa fiu dupa tipar.

Mereu eram gata sa imi cer scuze pentru tot, imi inghiteam scuzele și le ascundeam. Am trait cu ele ascunse, dar le simțeam.
Și astazi se așteaptă scuze, le simt cum sunt cerute. Pentru cat am dansat, pentru cat am iubit, pentru cum am vorbit, pentru ca am vrut sa fiu vazuta, auzita, placuta.

De ceva vreme nu mai simt nevoia sa imi cer scuze pentru ca eu sunt fix eu.
Nu mai am cui si de ce sa cer scuze, nici mie față de mine nu imi mai cer scuze.

Traiesc momentul ‘Lumea ma ia cum sunt sau pleaca mai departe, mi-e tot una’…
Am așteptat momentul asta aproape 40 de ani și il gasesc magic. E atât de eliberator…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s