• Piersinari, tac-tu era din Piersinari! Acu’ lasă-mă dracului in pace!

Se încheiau repede discuțiile despre el, la inceput le incheia maica-mea, cred ca era inca foarte dureroasa rana ce i-o provocare el, apoi nu am mai vrut eu sa stiu niciodata nimic despre el.

Costica era un barbat placut de majoritatea, mi-l amintesc ca fiind sufletul petrecerilor, era cel care aducea oamenii impreuna, care facilita atat locații cat și mancarea si băutura, era cel care la final platea nota de plata. Aici ii seman…

Il mai tin minte ca fiind respectat de oameni, asa mi-l amintesc. Imi aduc aminte ca era cautat pentru sfaturi, decizii importante, idei de afaceri, era mereu bagat într-o colaborare cu X sau Y, chestie care dupa revoluție i-a adus mulți oameni in jur.

Costica era un bișnițar citit, facuse o facultate, lucrase ca inginer in nu știu ce intreprindere de prin București, era copilul din flori al unei țigănci din Piersinari. Cand ramasese însărcinată cu el, Tanta a fost gonita din sat ca sa nu faca țiganii de ras. Știu ca se mutase in București și ca a muncit ca zidar toata viața ei. Fuma mult, le suda pe țigări, bea mult și tusea neplacut de mult. Incredibil cum imi pot aminti imaginea asta a ei, deși aveam doar 3-4 ani cand am vazut-o ultima data.
Arata foarte obosita, trista, avea un ten foarte brazdat de riduri si parea foarte batrana, deși nu avea mai mult de 55 de ani cand a rapus-o cancerul pulmonar. Nu a placut-o niciodată pe maica-mea, era din familie de romani, bașca tatal maica-mii lucra in armata.

Am ieșit extrem de rar din București, n-aveam unde sa ma duc. In adolescenta ma duceam in Jilava la prietena mea Irina, aveau ai ei o căsuța atat de primitoare, simpla, curata. O gradina bogata din care imi umplea mereu sarsanaua cu bunătăți si il aveau pe Giuspica, un dulau care m-a mușcat când am dat sa ma joc cu el, eu credeam ca zâmbește.
Altfel am trait cu cheia de gat printre betoanele din Drumul Taberei și Progresului/Eroii Revoluției – cam p-acolo.
Singura ieșire din București cu destinație la familia lui a fost un decembrie geros, ma dusese la Niculina, o matusa de-a lui. Nu stiu de ce ma lasase acolo, n-aveam idee cine e baba aia și ma lasase de Crăciun, asta mi s-a părut aiurea rau. Niculina era o femeie modesta, avea o casa mica de-un verde ou de rata, casa era la colțul străzii, fix 7 case mai sus de-a lu’ Dolanescu. Se mândrea cu ei, mama mama! Nu am înțeles ce imi bâlbâia de ei mereu, n-aveam idee cine sunt respectivii.
Niculina dormea intr-un pat in bucatarie langa soba, era foarte frig in iarna aia și m-a forțat sa merg cu alți copii prin sat la colindat. Era in spatele meu și spunea tuturor „E a lu’ Costica” și lumea imi punea mai mult in sarsana. După cum ii descria Niculina, părea ca eram neam cu toți, sau Costica era – mătuși, unchi, veri, naiba știe.
Intr-o zi o sa ajung in Piersinari și o sa întreb de-ai lu’ Dumitrache, vreau tare mult sa știu din ce familie se trage taica-miu, de unde ma trag eu, cui aparțin.
Niciodata nu am avut sentimentul ca aparțin unei familii, unui grup de oameni, il am acum cand simt ca grupul meu e Engstrøm, dar trebuie sa fie ceva și din Dumitrache din Piersinari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s