Ea este Lucia, este bunica mea.

A fost o femeie simpla, muncitoare, avea doar patru clase și citea lent burtierele TV.
M-am născut în noaptea de Înviere și din spital am fost dusa în casa ei. În casa ei am trait primii 8 ani de viata, cei mai frumoși, puri, cei in care mi s-a arătat iubirea necondiționată.

Urma sa revin la ea 4-5 ani mai tarziu, umilita, bătută, plina de ura, cu dreptul la copilărie furat. M-a vegheat din umbra și pe furiș în toți cei 4-5 ani cât nu am fost împreună, ne vedeam fără sa știe nimeni, mereu îmi îndeasa bani în buzunar ca să îmi cumpăr câte o înghețată sau „ce-o pofti inima”.

M-a adunat de pe străzi și m-a readus în casa ei și, deși casa ei devenise câmp de război din cauza prezentei mele acolo, ea ma apară cu atâta înverșunare de fiecare data. Aveam 15 ani când mi l-am tatuat pe Iisus pe brat, s-a înfuriat teribil, o făceam de ras în fata lumii. „Ce zic vecinii, asta ai devenit? O pușcăriașa? Nimeni în zona nu are tatuaje, tu ai 15 ani!” A fost singura data când m-a certat, iar eu mi-am arătat furia prin a-i rupe poza cu Iiescu pe care o ținea în vitrina ca pe o comoara.

Când i-am spus ca voi pleca din România nu a crezut, i-am frânt inima, ne-am îmbrățișat scurt și am refuzat sa privesc înapoi către ea. Stătea proptita în ușă și tipa sa ma reîntorc dacă nu mi-e bine pe unde oi ajunge.

Lucia cea buna avea mâinile moi și de fiecare data când ii călcam pragul la revenirea mea în România nu făcea decât sa ma tragă în dormitor, sa își pună în poala tălpile mele, sa mi le maseze și sa ma roage sa ii spun cum îmi este.

La telefon nu vorbeam des, dar încheiam fiecare apel cu Te iubesc. Era singurul si primul om care mi-a spus te iubesc, te iubesc-îl ala se simțea cum îmi întra în oase. După fiecare Te iubesc eram picata psihic 2-3 zile, îmi luam liber de la job și îmi plângeam durerea ca nu e lângă mine.
Nu i-a venit sa creadă ca voi avea un copil, se saturase sa auda „Nu vreau copil, nu sunt capabila sa cresc un copil!”.
Am sunat-o din spital și i-am spus ca am născut, ca suntem bine toți. O auzeam cum încerca să își înghită lacrimile când m-a întrebat „Acum e cercul complet, acum îmi dai voie sa mor?”. 6 zile mai târziu primeam un telefon, murise în somn, liniștită și împăcată cu viata ei.
Am început sa rad isteric și sa fac zeci de glume pe seama ei. N-am ajuns niciodată la mormântul ei și nici nu ma voi duce.
Lucia cea buna e într-un dormitor unde eu am învățat ce este iubirea. Apartamentul ala l-am cumpărat și Lucia cea buna este mereu acolo când trec pragul casei.
Ea e Lucia mea cea buna ❤️

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s