Basme, zane și adictii

Despre depresii și adictii post operatorii… Despre partea cealalta a basmului despre care nu se vorbește.

E pe repeat, o sa fie pe repeat pentru ca de un reminder am nevoie si eu, iar eu sfătuiesc oamenii sa isi schimbe viata daca pot, dar nu inainte sa le dau sa citeasca si treaba asta.

132kg vs 65kg

In 14 ani de viata bariatrica am vrut sa spun stop joc de cateva ori, era varianta cea mai simpla, cea mai la indemana, cea mai potrivita.

Depresiile post operatorii ar trebui luate in serios, deloc ignorate. Va încurajez sa vorbiti despre ele cu oricine credeți voi ca e de cuviință, cu oricine va poate da o mana de ajutor sa ieșiți din mocirla aia nenorocita.

Mi-aduc aminte si acum de săptămânile cand nu m-am spalat, slabisem tot ce era de slabit, dar nu devenisem mai fericita. Pai, eu de ce am suferit, platit, chinuit? Nu pt ceva fericire?! Eu de ce nu primesc si fericirea, au uitat sa o treaca pe lista efectelor post operatorii?

Eram o epava, uram corpul de 24 de ani care arata ca al unei femei de 70, zbarcit, creț, plin de piele. Am vrut sa mor, fizic sa mor – oricum eram moarta pe dinăuntru. Ohhh, operatii estetice! Aaaaa, d-aia nu sunt fericita! Pai fericirea ne-o facem cu mana noastra, alt credit, alte operatii, alte chinuri. Zis si facut, acum era pielea fina, statea stransa pe mine, sanii fermi si impunatori, aveam corpul unei femei tinere, aveam corpul unei femei fericite.
Sau nu? …nu prea. Cicatricile au stat vizibile ceva vreme, eram un monstru, eram taiata peste tot, dar nimic nu sangera cum imi sangera sufletul.

Alta depresie, alta perioada fara duș, alta ura pe tot ce e frumos si bun in viața, dar o iubire exagerata fata de wiskey. Cu gheață, fata gheață, cu redbull, fara redbull, cu mahmureli, fara mahmureli, la ora 23 sau la 17, nu conta. Și fără mâncare, trăiam cu maxim 2 felii de pâine unse cu te miri ce. Eram fericita acum! Pana in ziua cand uitasem ca e sarbatoare si eu nu aveam wiskey, iar in baruri nu se servea alcool tare pana f tarziu.
Ups, UUUPPPPPSSSS!!!!! AJUTORRRR! SA MA AJUTE CINEVA! …si m-a ajutat cineva facandu-mi rost de o sticla cu alcool. Am stat cu sticla nedesfacuta in mana, trageam tare dintr-o tigara si doream sa mor. Am aruncat sticla intr-un perete si am zis ca decat sa raman alcoolica, mai bine mor.

Aveam de dus o lupta acum, aveam de renuntat la fericirea numita whisky si de iesit din ceea ce ma tinea captiva in zona „wiskey”. Divorț.
Am inceput un nou mare capitol, un capitol plin de aventuri, de plimbari, de băut nu ca sa imi uit mintile si nefericirea, un capitol din viata in care mi se lua sticla, nu mi se punea in mana. Eram fericita!

….dar parca as mai slabi 3 kg, sau 5, sau 2juma.
Ups, cum adică sa avem un copil? Ce sa fac eu cu un copil? Eu pun sacul in spinare si plec oricand, unde plec cu un copil? „Păi unde vrei sa pleci??!!” Niciunde, dar zic asa, am mai plecat, asa special nu esti. Sau esti?

Aoleu, cat m-a ingrasat sarcina asta, cat chin, cate complicatii, au trecut 2 luni de cand am nascut si nu am slabit un gram. De a dreaq ce sunt nici nu pot alapta, alaptatul slabeste, uite-le p-astea care au nascut in aceeași perioada, se topesc pe picioare.
Eu nu stau la 75 kg, viata mea ar fi mult mai frumoasa la 65, eu vesela, copilul poate doarme noptile, sotul poate doarme si el si o sa avem toti viata aia minunata pe care o vad la alții. Alea de ce nu au cearcane? Si de ce nu le cade parul? Si de ce pot sa zambeasca?!
Hm, trebuie sa slabesc 10kg, trebuie sa fiu mai slabă decat in ziua in care am ramas gravida. Au trecut lunile, au disparut kilogramele si am avut zile destule in care nu am facut duș. S-apoi a fost liniște, a fost calm, aveam greutatea dorita.

Ohh, ce frumoasa e viata acum! …daca ar dormi Alex, ce bine cred ca ar fi! …sau daca as avea 60kg in loc de 65, cred ca as fi fericita! …ce portii mici mananca restul din grupul operatilor, ce monstru sunt, mananc atat de mult dpdv cantitativ, normal ca nu ajung la 60 kg, poate la 60 nu mai tine alex treaza nopti la rand, poate el vede ca sunt mai buna si mai frumoasa decat sunt, poate prietenele nu ma vor părăsi, poate îmi fac curaj și înfrunt monștrii închiși în dulap, poate fac pace cu mine și dacă fac pace cu mine voi face și cu cei din jurul meu.

Consumul de alcool este un subiect tabu, dar sunt foarte mulți pacienți bariatrici care înlocuiesc adictia mâncării cu cea a alcoolului. Statisticile arata undeva la 40%, e un număr alarmant și dacă sunteți în postura asta, încercați sa vorbiți cu cineva despre problema voastră.

Depresiile post operatorii sunt și ele, din păcate, foarte des întâlnite. Mi-au trebuit 13 ani sa înțeleg ca nu trebuie sa duc singura povesti grele și ca lucrul cu un psiholog îmi poate aduce liniștea sufleteasca de care aveam atâta nevoie.
Terapia nu înseamnă 3 ședințe, terapia înseamnă luni, ani de lucru cu tot ce te sperie. A trecut un an si 7 luni de cand fac terapie psihologica și nu sunt gata sa opresc colaborarea asta.

Sa fiți bine!

Acasa, ai ajuns acasa?

Tu esti acasa? Ai ajuns acasa?

Atat de mult am alergat in viața dupa diferite teluri incat n-am avut timp sa gandesc niciodată o destinație.

Stiam din start ca vreau sa îmi depășesc condiția, eram manata de dorința de a demonstra ca sunt orice altceva decat am fost programata sa cred ca sunt, forțată si învățată sa cred ca nu voi fi.


Handicapul unui start greu mi-a cerut din start sa muncesc de X ori mai mult față de alții, sa rad mai tare, sa vorbesc mai tare, sa fiu mai neliniștita, parca și cand plangeam o faceam cu mai multa pasiune.

Mi s-a parut ca mereu totul era peste ce vedeam in jur, drumul meu era mai anevoios și plin de aventura. M-am întrebat foarte des unde as fi fost, cine as fi fost sau cum ar fi aratat viata mea daca porneam pe drumul vieții de la aceeași linie de start cu restul.

Era atat de blurata imaginea finalului, telului, incat nu am realizat decat ieri, într-un moment de AHA!!! ca eu am ajuns la destinație, eu am ajuns acasa. Asta am cautat fara sa știu, siguranța unui cămin. Am cautat atata amar de ani fix ce nu am avut nicidata, o baza sigura careia sa ii spun casa si unde sa pot simți ca eu sunt suficienta.

Un loc unde nu trebuie sa muncesc de X ori mai tare, unde sticlele de vin turnate in cap nu isi mai au rostul, unde flirturile cuceritoare nu mai au efectul de acceptare/demonstrare, unde eu nici chiar mie nu mai trebuie sa imi demonstrez ceva.

Nimic, absolut nimic nu mai trebuie sa imi demonstrez. Am reusit, impotriva tuturor traumelor, impotriva scheletelor din dulap, impotriva multor esee de psihologie despre efectele traumelor, am reușit sa ma reinventez și sa ma construiesc pana la forma in care ma simt acasa.


Imi place din ce in ce mai mult Cristina asta, mi se pare atat de mișto, parca mi-e si teama sa nu dispară! Cristina asta se bucura de oamenii de langa ea și le arata fix cum este, iar oamenii nu fug de ea. Ce ciudat imi pare, credeam ca o sa raman singura cand zidul va cădea, credeam ca nu ramane decât rujul de mine…


Am cei mai mișto oameni lângă mine și dupa atata drum lung, am ajuns acasa. Oamenii sunt casa mea… Tu ai ajuns acasa?

Femeile deștepte sunt niste proaste!

Femeile deștepte se indragostesc precum niște proaste! Dar fix asa!


Le auzi cum se balbaie, chiar si in scris se balbaie. Zici ca le-a muscat un liliac turbat, nu mai nimeresc sa scrie corect, sunt incoerente, abereaza pe diverse teme, sar dintr-o discuție in alta, au ieșiri de troll furios daca e loc de facut pe geloasa.


Cand ai 40 te îndrăgostești ca la 20, doar ca ai 40. Daca te uiti la aia de 20 si razi de ei zicand Ce copii!, ei, fix acolo esti și tu! Aia de 20 macar au vârsta avantaj ca scuza, tu nu!


Asa ca pe femei sa le luați fix cum sunt: niște prințese răsfățate care vor atenție, vor basme, vor final cu Au trait fericiti pana la adânci bătrâneți și mai vor sa manance fara sa se îngrașe. Aici nu prea ai ce face, dar daca ai atuul faptului ca poți gati, te-ai scos!


Bună dimineața, prințeselor! Azi la ce ora ne dam cu curul de pamant ?

Zilnic te-as iubi…

Zilnic te-aș iubi și zilnic as face sa te doară. Zilnic te-aș iubi și niciodată nu ți-aș spune-o. Iubirea mea o simti, iubirea mea o vezi, iubirea mea nu se striga, iubirea mea nu se spune.

Iubirea mea o simți ca pe o durere care te tulbura, care te irita, iubirea mea te lasă fără puterea de a alege, iubirea mea o iei fix asa cum îți este servita.


Zilnic te-aș iubi și zilnic ți-aș injecta o doza de dragoste ca unui narcoman abstinent, apoi as privi cum lumea ta devine vis, cum totul devine liniște în prezenta mea și cum nimic nu te mai agita.


Zilnic te-aș iubi și in fiecare noapte te-aș uita, ca apoi sa am puterea de a te iubi de la 0, astfel nu mi-aș termina niciodată doza de iubire care ți se cuvine.
Zilnic te-aș iubi și zilnic as fugi, te-aș lasă gol în fata mea, ti-aș admira sufletul pus pe tava și as trage insetata din țigară in timp ce tu îmi ceri sa te las sa ma iubești.


Zilnic te-aș iubi și zilnic mi s-ar face frica, zilnic ți-aș arata încă un centimetru de piele goala, piele pe care apoi o voi acoperi cu un tuș ca să ma asigur ca nu știi cine sunt când dozele de iubire s-au consumat.


Zilnic te-aș iubi și zilnic as face sa ne doară, iar când nu o sa ne mai doară, ai sa înțelegi ca nu ne mai iubim.

Scrisoare deschisa către un donator de spermă…



As vrea să-ți spun cât te urăsc și ca mi-aș dori ca undeva acolo unde ești sa ai acces la pagina asta și sa citești textul asta.


As vrea sa te doară fiecare cuvânt, sa fie precum un cuțit înfipt adânc într-o rana deja existenta, o rana care e plina deja de infecție, un cuțit care sa fie învârtit pana provoacă leziuni și mai mari.


As vrea sa îți spun că nu m-au mâncat câinii fără tine, m-am descurcat destul de binișor, ba chiar am avut grija și de ceilalți care erau tot ai tai și pe care i-ai abandonat.


As vrea sa îți spun că nu sunt dobitoaca și proasta clasei, ba chiar am clasa mea și copiii mei pe care ii învăț sa fie oameni. Am zis oameni, nu ca tine!


As vrea sa îți arat cât de neadevărat este „Nu o sa te iubească nimeni!”. Ma iubesc necondiționat câțiva la care ma duc cu drag zilnic, apoi sunt cei care vad dincolo de boiala fericita a unui clovn singuratic, mă iubesc cei care au reușit sa își dea timp sa ma cunoască.
As vrea sa îți spun cât de mult te urăsc pentru ca m-ai făcut ‘părinte’ înainte sa pot sa fiu doar un copil.


As vrea sa îți spun cât de tare te urăsc pentru ca m-ai făcut sa trăiesc frica abandonului, pentru ca m-ai învățat sa fug de oameni și sa părăsesc ce îmi este drag, doar ca să nu retrăiesc ce am trăit cu tine.


As vrea sa îți spun cât de mult îți semăn, cât de mult ma doare sa vad ca avem aceleași vicii, aceleași trăsături.
As vrea sa îți spun că te urăsc pentru ca m-ai făcut sa pierd încrederea în oameni, m-ai făcut sa ridic un scut de protecție și sa nu las garda jos.


As vrea sa îți spun că mi-ai furat momente frumoase și ca ma faci in continuare sa fug de tot ce mi-ar alina puțin sufletul bubos.
As vrea sa îți spun că ieri mi-a fost rău fizic redescoperind cât de putina încredere am in oameni, cât de frica îmi este de trădare și cât de tare ma pedepsesc negând-mi dreptul la fericire.


As vrea sa îți spun cât de tare te urăsc pentru ziua de ieri. Ai reapărut din adâncul sufletului meu și ai fost triggerul unui moment de panica și frica groaznica. Ai luat cu tine, pentru a mia oara, ocazia mea de a ma bucura de ce mi se oferea sincer și gratis.


As vrea sa îți spun că îmi doresc ca tine sa nu se mai nască vreodată vreun parinte! Îmi doresc sa îmbrățișez fiecare copil captiv într-un corp de adult, copil căruia ii este frica de propriul întuneric și de monstrul de sub pat, copil care crede ca nu merita sa fie iubit, copil care nu crede în cuvântul iubire, copil care se autopedepseste fără sa aibă nicio vina.


As fi putut sa scriu pe o foaie de hârtie și sa o arunc în șemineu, asa cum fac de obicei cu gândurile mele, dar sunt prea mulți copii cărora le este frica de fericire și s-ar putea ca unul dintre ei sa aibă nevoie de îmbrățișarea asta scrisa.
Intre timp îți spun că eu mă repar, ca tu nu ma mai bagi în depresii, dar ca acum te urăsc cum nu te-am urat niciodată pentru ziua de ieri.

Semnează un copil ținut de mana de toți ceilalți copii cărora li s-a furat dreptul la bucurie.

Si zici ca o cunosti, huh?…

Crezi ca am rămas goala în fata ta doar pentru ca mi-am dat jos hainele? Crezi ca m-ai iubit?

Povestește-mi ce coșmar mi se repeta în vis de ani de zile si ma face sa ma trezesc plângând. Spune-mi ce visez noaptea, dar spune-mi și destinația viselor de peste zi.

Spune-mi cine mi-a frânt inima, cine mi-a furat pe ascuns zâmbete și sărutări. Povestește-mi despre cum am iubit pana am simțit ca nu am aer.

Spune-mi ce ma face sa plâng, spune-mi ce ma face sa rad isteric, spune-mi ce ma pasionează.
Spune-mi despre începutul meu în viata, despre copilăria mea, povestește-mi partea ei frumoasa. Spune-mi ce ma face sa capăt aripi și ce îmi poate zdruncina întreaga existenta într-o secunda.

Povesteste-mi despre mine episoade dinainte ca tu sa apari în viata mea.
Spune-mi cea mai mare frica a mea, ce ma tine treaza noaptea și spune-mi cel mai murdar secret. Fără de astea mi-ai văzut doar pielea, poate mi-ai și atins-o, dar nimic mai mult. Fără de astea am fost niste trecători anonimi prin viata celuilalt.

Voi rămâne cu adevarat goala în fata ta abia atunci când ai sa poți sa îmi răspunzi la tot ce îmi e teama sa ma întreb singura.
Abia atunci m-ai iubit…

Miros de flori exotice

Miroase a flori exotice, ma-nconjoara moartea.

Ce?! Nu stiai? Moartea vine ca un miros de flori rare, flori ce cresc din pamantul cel mai arid, flori carora nevestele batrane le-au simtit mirosul dupa puternicele furtuni de pe mare.

„Hai cu mine!” imi spuse ciudata creatura. „Hai cu mine, e timpul tau!”. Il priveam pierduta si incercam cu disperare sa nu ignor vocile ce se faceau auzite din spatele luminilor ce-mi strigau numele cu atata putere: „Cristina, raspunde, Cristina!”. Nu este timpul meu, nu acum! si a disparut ciudatul lasand in urma lui miros de flori rare.


Era ghemuit, trist si strangea puternic in mana un trandafir. L-a strans pana palma a-nceput a-i sangera si lacrimile i s-au transformat in praf. Renegat si pierdut, isi gasise loc de odihna in stanga mea cersind mila prin prezenta-i saracacioasa, umila.

Nu si-a aratat niciodata chipul, dar si-a facut simtita prezenta prin gesturi, fapte, ganduri si-ntuneric. Purple imi aduce mereu aminte ca-s prinsa la mijloc, ca-ntr-o batalie ce nu da semne ca ar sfarsi vreodata.

Eram captiva intre obositul fara chip si cel din dreapta-mi, cel pe care o lume intreaga-l stie dupa vorba. El are chip impotriva vointei, n-are glas, dar se face auzit prin gurile celor ce-i stiu vorba. El sta inalt si demn, ma priveste si nu-i este teama. Arareori se pierde sau ma pierde, nu, arareori ne regasim, poate doar frica celui din stanga ne uneste. Adesea ne intalnim cand luna domina cerul, cand picior de om nu se mai arata in noapte, cand pana si suieratul vantului nu se mai aude. Mereu intre ei, ii simt cum trag de mine si stiu ca asa cum eu nu am sa-i las, asa nici ei nu ma vor lasa pe mine.

„Hai cu mine, e timpul tau Cristina”, tresar cand imi amintesc ca unul dintre ei mi-a vorbit, mi-a poruncit. Vocea lui acoperea intreaga incapere, facea ca totul sa vibreze si era puternica, dominatoare, dar nu ma speria deloc. Nu atunci, abia acum ma ingrozeste, acum cand sunt inconjurata de miros de flori rare. Ma inalta catre cer ținându-ma strans de mana in timp ce imi murnura un cantec fain. Ma rapeste adeseori dintre cei doi tirani si ma duce unde numai vocea calda a maicutei mele batrane ma mai poate duce.

In liniste il socot a fi ingerul meu si ma las purtata de el in lumi inchise pentru tine, departe de praf si fum, unde nu miroase a flori si unde muzica-i lina.

Despre copii si abuzuri

Despre copii, abuzuri și traume.

V-as ruga sa lăsăm caterinca putin si sa citim impreuna, inseamna mult pentru mine sa știu ca noi putem sa discutam si pe teme serioase, nu doar sa stam intr-o caterinca continua.

A venit iar ziua aia din an cand sunt obligată de catre job sa merg la diverse cursuri care au ca tema abuzurile impotriva copiilor. Sunt vreo doua sau trei pe an, ultima tema a fost recunoașterea semnelor de abuz sexual la copii. Urmeaza in toamna alt curs cu tema abuzul fizic si psihic, acum ne-am bazat doar pe abuzul sexual.

Știți cum plec dupa o zi petrecuta cu psihologi, cadre medicale, politisti, sau victime care vin si isi spun povestea? Șifonată plec, facuta vraiște, merg din inerție… Plec plina de ură fata de abuzatori, fata de lumea in care traiesc, plec cu un gust amar si plec simtindu-ma atat de mica.

Peste 50% din abuzurile sexuale sunt efectuate de catre membri ai familiei, ~35 % de prieteni de familie/cunostinte, 10-12% se intampla in instituții (școli, grădiniță, aziluri, grupuri sportive), cel mai mic procent ramanand categoriei „random – la intamplare”, gen pe strada, mediu online.

Cursurile astea pe cat sunt de oribile, pe atat imi sunt de utile in a ma asigura ca nu imi scapa din vedere niciun semn cum ca un copil ar putea trai o tragedie.

Este un înfiorător sa afli ca o vanataie de pe cerul gurii la un copil de 1-2 ani nu este o „cazatura dupa o alergare cu lingurița in gura”, ci este urma a unui act sexual oral, sau ca o vizita intamplatoare la dentist duce la confirmarea unei suspiciuni de abuz. Ma opresc aici cu exemplele, mi-e foarte greu sa descriu imaginile.

Majoritatea parintilor care agreseaza sunt genul de parinti la care niciodata nu te-ai fi așteptat sa faca o asemenea nenorocire, este părintele acela cu o educatie inalta, cu o functie respectată, cu o casa/masina ultimul model, este o mama care jongleaza viata cu 2-3 copii, care arata impecabil, care are timp sa duca copiii la antrenamente, care gateste si pregateste pachete minunate catre copii, este părintele care se implica in activități invidiate de unii, tocmai pentru a isi crea un alibi, o imagine impecabila.

Ce vreau cu postul asta? Vreau sa sunati la politie imediat ce aveți o suspiciune ca un copil este victima unui abuz de orice natura. Vreau sa nu va fie teama sa luati atitudine, vreau sa acceptăm ca foarte mulți copii sunt abuzati si ca asteapta ca noi, cei din exterior, sa ii ajutam.

Educația sexuala incepe din grădiniță, mulți dintre voi veti fi impotriva acestor practici, dar noi nu facem decat sa invatam copiii cand sa spuna nu, cui sa spuna nu, ii învățăm ca nimeni in afara de mama/pappa nu are voie sa se atinga de zonele lor intime (iar aici le spunem despre diferenta dintre a da cu unguent un cuc, o pasarica iritat/a sau a abuza), le spunem ca e voie sa te joci de-a dr. cu alti copii atata vreme cat toti sunt de acord si ca trebuie sa te opresti cand ajungi in zonele intime, ii invatam ca copiii apar in urma unei relatii intime intre doi adulti („adultii se iubesc si au voie sa fie dezbracati cand nu sunt in prezenta copiilor”).

La varsta asta prescolara nu intram in detalii, doar ii invatam ce este voie si ce nu, si mai ales ii invatam sa spuna NU. Apoi le repetam ca noua ne pot povesti in siguranța, ca nimeni nu devine furios pe ei etc… diferite metode.

Ce credeti despre educatia sexuala ca tema de la varsta 5-6? Ce parere aveți despre obligatia noastra morala de a suna la politie in cazul unei banuieli de abuz? Ati putea sa sunați (la noi se poate si anonim, nu stiu cum este in Ro) la politie si sa depuneti o plângere? Daca da, felicitări! Daca nu, de ce nu?
Este o tema foarte sensibilă pentru multi, dar vreau sa știu ca am in lista si oameni cu care pot purta un dialog pe teme serioase.

Ginuța și divorțul

De femeia Gina m-am lovit prima data acum 10 ani, dar fix 10 ani sunt d-atunci. Gina era o femeie simpla, purta des imprimeuri de felina salbatica, purta coc și danteluta colorata.


Cea mai mare realizare a Ginei era casatoria cu domnul avocat Paul. Cand vorbea despre el i se umplea gura, intra in rolul de sotie de avocat și ridica mandra barbia in aer. Nimic nu o bucura mai tare pe Gina decât sa i se puna intrebarea Soțul tau cu ce se ocupa? Riscai sa petreci si Craciunul acolo, dar si Revelionul și ea tot nu termina de povestit despre domnul avocat.


Ce frumos! am gândit inițial. Initialul asta se intampla înainte ca ea sa afle ca Paul vrea sa divorțeze de ea, ca era satul de imprimeuri de leopard si de par cu miros de ciorba cu afumatura. Paul povestea des treaba asta la iesirile in grup la vizitele mele in Romania, iesiri la care nicidata Gina nu venea, ba chiar a avut curajul idiot sa imi povesteasca și la telefon.

Doar ca la telefon a mai apărut un detaliu, deloc nesemnificativ, anume ca isi dorea sa se mute in Norvegia, sa divorțam ambii, sa mancam o ceapa degerata și sa traim fericiți.Aflase ca trec printr-un divorț, omul era cat se poate de la locul lui. Și eu as fi incercat sa propun cuiva pe care plac o relație daca stiam ca persoana este pe drumul de ieșire dintr-o casnicie, relație.
Bai, frate, dar ce m-a surprins pe mine a fost reactia Ginei.

Daca cu Paul a fost simplu Nu esti genul meu, iar de cepe degerate mi s-a luat!, cu Ginuta nu a fost deloc ușor. Cu asta m-am trezit la ușa, venise sa ma intrebe de ce ma cred atat de buna incat sa il seduc pe Paul și sa il resping. Femeia asta a ținut morțiș sa isi comande bilet de avion, sa parcurga 3000km cu escala, sa calatoreasca 1 zi intreaga și sa stea pe un preș la usa timp de o intrebare: Cine te crezi? Sotul tau stie ce le faci tu barbatilor din România?


Mint dacă spun ca nu am ramas șocată, eu ca eu, dar sa-l fi văzut pe fostu’… I-am spus f rapid adevărul, anume ca nu ma văzusem singura cu Paul nici macar la o cafea, daramite sa fie vorba de vreo relatie. I-am spus și ca problema nu sunt eu, poate ar trebui sa isi priveasca mai atent relația, apoi am invitat-o sa plece. Nu stiu unde a plecat, imi imaginez ca a avut o rezervare la vreun hotel.


In clipa aia mi-am promis solemn ca niciodata nu voi da vina pe o alta femeie daca barbata-miu alege sa plece cu alta. Mi-am promis ca niciodată nu voi fi Gina, nu ma voi duce la usa altei femei ca sa ii cer explicații. Mi s-a parut ca Gina nu mai avea pic de demnitate, mi se facuse mila de ea. Țipa isteric Stie barbata-tu ce faci tu pe net si in Romania? Am apucat sa ii raspund ca nu m-am maritat cu vreun prost, deci știe.


Asa cum si fostul stia, stie si actualul. Stie cum arata pagina mea de fb, stie ce glume am și cu cine le am, stie despre pozele mele (for fuck sake, el e primul care le vede), stie și cat stau pe net, ba chiar stie si vede cum ies si ma bag in seama cu oameni pe care nu ii cunosc, cum ma asez la masa lor, cum glumesc cu ei și cum dansez ca o nebuna cu oameni pe care nu i-am mai văzut. Unei Ginute d-asta i-ar zice blondu’ Du-te, fa, dreaq si lasa-ne!…


Fa, femei, nu fiti Ginuta! Daca Paul al vostru viseaza la alte femei este pentru ca ceva acolo in relatia voastra nu merge cum ar trebui. Stiu, e mai ușor sa dai vina pe alta pentru eșecul tau, trebuie multa tarie de caracter sa accepți ca greșești.
Iar tu, Paul, da-te dreaq și n-o mai minți pe Ginuta, pici de prost…


Nu fiti isterice, nu mai trimiteti pm-uri in care sa imi cereti socoteala pentru ce si cui scriu, mai bine ii dati lui o tigaie in cap daca il prindeti facand o laba cu ochii la poza mea.
… si uite asa am ramas io nevasta de dulgher, nu doamna de avocat. Ehe… Altfel mancam ciorba astăzi, nu ca toti proștii cu lingura.

Avioane de razboi și ursuleți

Avea un talent aparte in a povesti. De la bun inceput ma lua de mana si imi promitea o calatorie fantastica in lumea lui, nu inainte de a-mi spune: Esti o norocoasa, tu esti doar un musafir aici, un simplu spectator.

Asteptam cu nerabdare intalnirile cu Erik. Era un tip fascinant. Se observa cu usurinta ca fusese un barbat extrem de frumos in tinerete, trebuia doar sa treci de respiratia grea pe care o avea, de ridurile ce-i zbarceau chipul, de boala care-l insotea si aveai sansa sa descoperi un om ale carui povesti aveau sa ramana nemuritoare.

Cristina, cand imi mai citesti? Am uitat cu cine s-a aliat Romania in razboi. Știi, eu am bombardat Berlinul. Tu esti un copil, sigur cunosti putin despre asta.

Uita adeseori ca nu stiam multe despre istoria scandinava, uita ca vin dintr-un alt colt de Europa, uita uneori si cum ma cheama. Dar nu uita de istorie, de istoria pe care a scris-o.

Tu nu le vezi, așa-i, Cristina?

Ce sa vad, Erik?

Chipurile, Cristina, chipurile. Sunt mii. Sunt atat de multe si vorbesc neincetat. Ma dor urechile. Nu ma lasa sa ma odihnesc. Stii..eu am fost pilot, am bombardat Berlinul. De copil visam sa zbor, sa fiu liber ca o pasare. Sa trec de limita ce-i era impusa muritorului de rand.

Zi-mi tu, Cristina, cati puteau spune asta la vremea aia? Am zburat, eu pot zbura!

Obosea repede, trebuia sa-si traga sufletul inainte de a-si continua povestirea.

Erik, vrei sa-ti aduc ceva de baut? Ma duc sa fac o limonada pentru amandoi.

Imi aduci si o tigara? Hai, te rog, ramane secretul nostru!

Astea-i mai erau bucuriile vietii, micile noastre ‘secrete’, tigara saptamanala, micile confesiuni, amintirile unei vieti.

Le aud si acum, Cristina. Ma striga, doar chipuri reci ma-nsotesc in noapte. „Erik Solberg-Felicitari! Ai intrat in istorie-Meriti titlul asta pompos si mediala asta care lucește” Idiotii!..eram niste idioti..ei, eu..toti! Istoria n-o poti schimba, nici macar nu poti invata din ea. Priveste in jurul nostru, a invatat cineva ceva? Uite-i cum se omoara, uite-i cum se hranesc cu sange.

N-am vrut decat sa zbor. N-am vrut sa fac rau nimanui, iti jur! Blestemata fie ziua aia! M-a ucis! Eu am murit de tanar, Cristina… Carcasa asta de-o vezi e numai blestemul. Blestemul chipurilor. Stii, ne-au trimis inapoi la sfarsitul razboiului,au vrut sa ingroape securea. Ne-au trimis cu pachete de ciocolata, cu bomboane, cu ursuleți de pluș. Le aruncam din avion și ce idiot eram, ce idiot! Speram ca macar cat dura gustul de dulce, de zahar, speram sa ma poata ierta. Sa mai ierte pentru ca le transformasem viata intr-o trista amintire. Sa nu regreți, Cristina! Suntem toti o apa si-un pamant.

Ce imi citesti data viitoare?